Înainte de Sziget 2016 (II)

de Victor Neamț

Vineri, 12 august 2016 – Ziua 1 – Sziget-Sziget începe oficial

Manu Chao vine din nou la Sziget. Aproape zece ani mai târziu, francezul mai dă o tură prin Budapesta. Acum de Manu Chao ce pot zice? Toți îl știm pe Manu Chao, fie că suntem constienți de asta sau nu. “Bongo Bong” și „Me gustas tu” erau peste tot, de la reclame la radio. Ce îmi plăcea mie la Manu Chao este exact feeling-ul sud american care mă duce cu gândul la un party relaxat, undeva pe o plajă, cu un foc de tabără, niște bere și dansat pe nisip până dimineața. Nu, nu ca în vamă, undeva retras, frumos, liniștit. Acuma, uitându-mă pe înregistrări de la ultimul Sziget, văd că atmosfera a fost ușor altfel. Cu o chitară la gât, zdrăngănită agresiv, cu un baterist care probabil ascultă și un pic de death metal în timpul liber, atmosfera e foarte lively și show-ul e plin de energie. Ok, cum e Manu Chao live în 2016? Văd un show din Medellin (go Pablo). Urcă Manu Chao pe scenă. Începe un fel de punk sud-american, cu trompete. Încarc albumul lui, tot feeling de party liniștit. Mai pun un live, tot punk cu trompete. Ok, îmi place de tipul ăsta. Vreau să îl văd.

Unkle. Încă o surpriză drăguță în lineup-ul de anul acesta. Unkle e încă unul dintre proiectele pe care le ascult de multă vreme, dar, cumva, niciodată nu am reușit să îl văd live. Dădeam peste ei prin momentul în care eram foarte foarte into trip-hop. “Psyence fiction”, cu toate lipsurile sale și „Never, never, land” rămân și probabil vor rămâne preferatele mele. Încercând să îmi fac o idee referitoare la ce să mă aștept de la concert, încarc turneul de anul acesta, din Rusia pe Youtube. James Lavelle, împreună cu o duzină de instrumentiști, cu un show pop-rock mai electro. Subscriu.

Editors – prima trupă mare indie din anul acesta se întoarce la Budapesta. Continuând promovarea albumului “In Dream”, veteranii caracterizați ca fiind printre cei mai dark din curentul indie, cu sunetul lor raw și multitudinea de sintetizatoare, sunt printre headlinerii unei zile de festival care se caracterizează prin contraste puternice.
Jain – Cântăreața de pop originară din Toulouse, plimbată prin Congo, Dubai și Madagascar îmbină niște influențe foarte interesante într-un pachet inedit. Vocea sună a orice, numai a franțuzoaică nu, mai degrabă o prezență africană care se combină plăcut cu ritmurile de Congo și niște elemente de electro. Pop interesant, inedit, inteligent. Recomand.

Impresii: Ziua 1, prima zi de festival propriu-zis începe să sune mai mult a Sziget-Sziget, cu o plajă mai largă de genuri, un fel de ceva pentru fiecare. Pe lângă cele de mai sus mai putem aminti: Goran Bregovici, împreună cu Wedding & Funeral Orchestra, Yiddish Twist Orchestra, Brunettes shoot Blondes (indie suspect ucrainean) sau DJ Gypsy Box din Mexic. Ce doriți? Avem de toate.

Sâmbătă, 13 august 2016 – Mai e nevoie și de puțin Rock la Sziget

Muse, trupa care pe la începutul anilor 2000 ducea un curent inedit și britanic prin alternative rock. După Showbiz, Origin of Symmetry și Absolution știam că mereu voi asculta Muse, măcar câte un pic, din când în când. Recunosc că uneori vocea lui Bellamy poate să mă calce pe nervi și că o pot suporta doar în doze limitate, dar asta era exact ceea ce îi făcea foarte interesanți în crowd-ul de atunci: nimeni nu suna ca Muse din cauza lui și you could love it or hate it. Black Holes and Revelation a rupt șirul de alternative rock și s-a dus într-o zonă mai epică și în același timp mai spre pop. The Resistance și Second law continuă trecerea spre o zonă mai pop, având un vibe de hai să nu zicem experiemental, că sună foarte fumat, dar băieții s-au jucat cu mult mai multe elemente, de la sounduri noi, la cor, la ritmuri de synth pop. Nu pot zice că sunt foarte încântat de tot ceea ce a scos Muse de la schimbare, nu, nu îmi prea place synth pop-ul, nici albumele conceptuale (și Drones nu e unul foarte strălucit nici pentru un album conceptual), dar pot să respect explorarea pe care o fac și abia aștept să văd ce vor prezenta live în 2016.

Sigur Ros – Post-rockul se întâlnește cu muzica tradițională islandeză. Din multe puncte de vedere, Sigur Ros nu mi se pare comparabil cu nimic. Puțină muzică are puterea să-mi transmită stări atât de puternice ca Sigur Ros, cu atât mai mult cu cât versurile nu au nicio relevanță (băieții cântă fie în islandeză, fie într-o limbă inventată numită Vonlenska, traducere liberă Hopelandic). Prima oară auzisem de Sigur Ros în momentul în care au lansat ( ) – “kissing weenies”, cum mi-a fost prezentat. L-am ascultat întâi cu prietena mea de-atunci și am continuat să-i ascult mult timp după, poate pe-ntuneric, întotdeauna singur și întotdeauna e un fel de emotional roller coaster. E feeling pur. Singura reticență pe care o am față de concert este exact faptul că va fi un venue imens, plin cu foarte mulți oameni, pentru o trupă cu un sound foarte intim. Cel mai probabil mă retrag undeva, lângă un copac, de unde pot să-i văd cât de cât și stau și mă prefac că nu-i nimeni în jur. Așa mi se pare că ar trebui să fie ascultați. La câte transmit, nu mai ai nevoie și de crowd.

Bring me the Horizon – Dacă Sigur Ros erau despre sentimente fragile, puternice, Bring me the Horizon sunt exact opusul. Printre puținele trupe de metal anunțate în ediția asta de Sziget, formația de metalcore (sau mai degrabă pop-screamo?) pare destul de nelalocul ei. Îmi plac băieții. Au raw energy, versurile sunt amuzante (nu, nu pot să îi iau prea în serios când dau dume de genul “Whatever doesn’t kill you/makes you wish you were dead”), nu se iau foarte în serios. Au dus emo-ul spre pop și se auto-ironizează puternic. Sunt perfecți în momente în care sunt posomorât: ascult trei melodii și imediat problemele mi se par irelevante (cred că există o limită de whiney de care nu poți să treci, mai bine mă ajută ei să o ating). Referitor la sound, riffurile, combinate cu vocalul care urlă și elementele de pop merg foarte bine. Abia aștept să țopăi pe-acolo zbierând “I think we’re doomed“ (catharsisul e bun, oricum îl obții).

Molotov – Rap metal mexican, cum să nu vrei așa ceva? Dacă ai văzut Breaking Bad, sigur cunoști cel puțin Apoalypshit de la Molotov (din pilot, când Walt fugea de nebun prin deșert). Ca stil, au mai renunțat la metale și în ultima vreme sună exact cum ar suna Beastie Boys mexicani supărați. Highly recommended.

Leningrad – Punk-rock rusesc, o da. Leningrad sunt un fel de combinație dintre pop punkul american, luat violent și împreunat cu elemente din muzica clasică rusească, la care se adaugă o voce care a băut mult mai mult decât trebuie și a fumat toate țigările. Ca stil, poți să îi asemeni cu un fel de Gogol Bordello mai din est, mai bădărani și mai ruși.
Impresii: Ziua 2 începe să sune mai a rock, în spiritul tradițional Sziget. Evident, celelalte genuri nu sunt ignorate, având, printre alții, Roisin Murphy, Dubbs sau Soviet Supreme (trupă franceză de electro-punk-hip-hop).

Duminică, 14 august – Ziua 3 – Am început să obosim?

David Guetta… woo… woo… oo. Mmm… ce pot să spun despre David Guetta? *deschidem pagina de wiki*. Guetta a vândut mai mult de nouă milioane de albume și 30 de milioane de single-uri în toată lumea. În 2011, a fost votat DJ-ul numărul unu de către “DJ Mag Top 100 DJs” fan poll… A, era pe vremuri o campanie la Burn. Țin minte un fail: un afiș pe care scria mare “Burn David Guetta”. “Yup, subscriu”. Ok, nu îmi place deloc David Guetta, dar e foarte popular în momentul de față. Piesa lui “This One’s for You” a fost aleasă ca piesa oficială la UEFA 2016 (la care, în ciuda tuturor așteptărilor, s-a calificat și Ungaria), deci sunt sigur că localnicii vor simți o urmă de mândrie ascultând-o la Sziget. Eu cred că o să mă plimb pe la corturi să văd ce se mai aude în seara aia.

Sum 41 – Cred că cel mai surprinzător lucru la Sum 41 este că de prin 1996 încă există. Okay, singurul care a rămas constant în trupă e solistul, dar recent s-a întors și chitaristul. Respect. A treia cea mai cunoscută trupă de pop-punk, evident după Offspring și Blink, Sum 41 promit a fi foarte fun live, chiar dacă unu sau două decenii mai târziu decât mi-aș fi dorit să-i văd. Încercând să mă dumiresc cam cum vor suna, găsesc un show din 2016. Toți par foarte energici și show-ul e foarte viu. Gândindu-mă cam oare ce poate lua băiatul ăsta să se mai miște atât de bine la vârsta lui, constat că are 36 de ani. Oamenii ăștia erau international stars la 20 și un pic. Încă sunt destul de tineri să aibă energia să susțină un concert punk? Da, ok, mă duc să-i văd.

Boy – evident că sunt două domnișoare sub titulatura Boy. Originare din Germania, trupa de folk-pop se caracterizează prin stilul cald și sincer. O trupă care îți aduce aminte de momentele când lumea se aduna pe iarbă, pe undeva, cu o chitară rece și stătea să povestească cine ce mai are pe suflet. Folk chill și emoționant.

Queer Jane – Trei tipi, îmbrăcați în ponchouri, cu fundal de bloc comunist. Evident că trebuia să văd ce e cu ei. Un fel de indie se întâlnește cu pop-punk și sintetizatoare. Chiar dacă trupa e slovacă, vocea cu accent foarte bun mă duce cu gândul la o trupă americană de surf-rock, asta fără a zice nimic de piese gen “Heath Ledger smile” (ar trebui să fie urât să pui un asemenea titlu unei piese?). Ciudați băieții, dar au farmec.
Impresii: Duminica devine iar destul de eclectică. Chiar dacă headlinerii se subscriu unei sfere mai dance/clubbing sau pop-rock (amintind aici și Block Party, pe care îmi permit să-i caracterizez așa după ultimul album), restul scenelor au cam de toate de oferit, pe lângă cei amintiți mai sus fiind și Dudu Tassa & The Kuwaitis (sound din Israel), En. Dru (campion la beatbox) sau Landlord (electropop ambiental).

Luni, 15 august – Ziua 4 – Încă puțin

Sia, celălalt mare pop act de la Sziget va cânta luni. Sia îmi plăcea foarte mult prin 2004 când lansa “Breathe me”. Melodia sună foarte bine, muzical e interesantă, foarte decent pentru o melodie pop. Clipul, filmat să pară compus din poze Polaroid arăta genial. Apoi, cumva a dispărut și nu am mai auzit nimic de ea. Apoi, când a ajuns Chandelier peste tot mă întrebam dacă asta-i aceeași Sia. Am aflat că da. Sia Kate Isobelle Furle s-a chinuit puțin să ajungă la faima pe care o are. Pornind dintr-o trupă de Acid Jazz, a lansat primul album prin 1997. Apoi, prin Electric Heart, de pe soundtrackul de la Hunger games si cu albumul 1000 Forms of Fear, cu Chandelier mega hit, în final a ajuns la statusul de international pop star. Apoi și-a luat peruca aia cu bretonul ciudat și funda uriașă, care, sincer îmi plac foarte mult. În momentul de față Sia e probabil pop starul meu preferat. Dacă și apare în costumul ăla ridicol și cântă “Breathe me”, concertul va fi foarte fain. Și da, a făcut ambele anul ăsta live. Fingers crossed.

Kaiser Chiefs – Alături de The Strokes, the Rakes, the Editors și alte variante de trupe cu nume în format cu “The”, Kaiser chiefs (fără the) au apărut ca din neant prin mijlocul anilor 2000, în curentul de indie care asalta lumea. De atunci, băieții au scos album după album, trecând de la core-ul ăla de indie/britpop de pe piese gen ”Ruby“ sau “I predict a riot“, în ultimul album “Education, Education, Education & War” la un ton mai serios și un stil care se apropie mai mult de rock-ul clasic. Vorba este că un album nou va fi lansat prin iulie/august (poate chiar înainte de Sziget). Așadar, concertul ar putea să fie un moment foarte bun pentru a asculta noile compoziții. Altfel, Kaiser chiefs rămân o trupă cu un show live foarte bine pus la punct, care merită văzut oricând.

La 33 – Cine nu ar fi interesat de o orchestră de salsa din Bogota. La 33, numită după una dintre străzile din Bogota, este o orchestră în propriul sens al cuvântului, cu cam o duzină de membri, toți sud-americani, născuți, crescuți și hrăniți cu muzica pe care o cântă. Acum, în cazul în care îți place muzica sud-americană, sunt convins că nu vei găsi o șansă mai bună decât aceasta. Veniți, cu mic, cu mare.

La Smala – grup de rap francofon din Bruxelles, la Smala a ajuns să fie foarte popular prin țările francofone din Europa. Grupul e format din Seyté, Senamo, Flo, Rizla, Shawn-h și DJ X-Men, toți veterani ai rapului Belgian. Ca teme abordate, băieți se rezumă la a vorbi despre melancoliile, frustrările și problemele din viața de zi cu zi, pe alocuri triști, alteori auto-ironici și, evident, din când în când cocky, doar sunt rapperi. Negativele sunt simple, sună bine și aduc a old-school hip-hop. Foarte interesanți.

Impresii: Penultima zi de Sziget duce încă un mare pop-star, unul dintre frații Gallagher (Noel Gallagher’s High Flying Birds) și o selecție largă de trupe europene, toate genurile fiind reprezentate.

Marți, 16 august – Ziua când ai din nou energie pentru că imediat se termină

Last Shadow Puppets – Supergrupul, varietate indie, un fel de cine e top of the game din gașca indie vine pentru prima oară la Sziget. Ei sunt: Alex Turner (Arctic Monkeys), Miles Kane (the Rascals), James Ford (Simian Mobile Disco și producător Arctic Monkeys) și Zach Dawes (basist). Poate compensează un pic faptul că Arctic Monkeys par să evite cu tot dinadinsul Szigetul (bine că au venit la Volt, frățiorul mai mic al festivalului). Băieții își promovează noul album „Everything you’ve come to expect”. Well, ce să zic, băieții sunt foarte faini (dacă îți place genul ăla de chestie). Ultima oară când au fost în turneu a fost prin 2008, fiind toți ocupați cu alte proiecte. Așa că s-ar putea să fie singura dată în deceniul ăsta când apuci să-i vezi.

Crystal Castles – După ce Alice Glass a dispărut din Crystal Castles cred că toți aveau mari dubii în legătură cu ce se va alege de proiect. Chiar dacă era inițial proiectul lui Kath, Glass put the punk in the Electro-pop. Fără ea, cu vocea aia ciudată și mai ales performance-urile live psihotice, incluzând doze sănătoase de crowd-surfing, târât prin mulțime și luptă cu demoni interiori (în caz de dubii, vedeți live-ul de la NME din 2011, unde nici proteza de pe picior nu o împiedică să go crazy) ce mai e Crystal Castles? Alice Glass a fost imaginea trupei timp de mai bine de jumătate de deceniu. A venit la rând Edith Frances. După ce am văzut live-urile din ultima vreme, pare că domnișoara se descurcă. Întrebarea este doar în ce direcție va merge proiectul. Să continui exact pe același drum sperând că nimeni nu va observa că s-a schimbat solista ar fi o prostie. Oricum, sunt foarte curios să îi văd.

Aurora – Mai trebuie și ceva dark în pop din când în când, nu? Aurora norvegiană (popor extrem de optimist de obicei) se etalează pe coperta primului său album, “All my Demons Greeting Me as a Friend” într-un cocon din care ies niște aripi ciudate de molie, cu capul plecat. Muzical, este un fel de pop cu bucăți simfonice, deprimante, o voce sobră, versuri care reflectă o oarecare disperare “I was running for a soft place to fall” și titluri ca “Murder Song”. Ce altceva putea să se întâmple când pop-ul se întâlnește cu patria lui Burzum?

Golan – Avem și români. Golan sunt un electro atmosferic, ritmat, care îmbină sunetele electronice cu bucăți cântate live de trompetă, tobe sau flaut. Eu i-am văzut pe Golan într-un orășel mic de lângă Budapesta, Budaors, populație 25-30 de mii, de festivitățile organizate cu ocazia zilelor orășelului. Nu înțelesesem cum au ajuns să cânte acolo, cum nu înțeleg nici în momentul de față. Important e că printre ungurii care înfulecau cârnați și langoș, copiii care purtau cornițe cu beculețe și standurile de kurtoskalacs, și-au făcut apariția băieții, cu sunetul lor electronic și, o vreme părea că nimeni nu înțelege ce se întâmplă. Publicul, deloc obișnuit cu genul ăsta de manifestare, stătea, sorbind din bere și se întreba cam din ce greșeală a ajuns genul ăsta de trupă prin orășelul lor. Noi, care veniserăm pentru Golan, ne bucuram de prestanță, dar în același timp ne întrebam dacă ar trebui să ne simțim prost pentru băieți, care păreau că și-au greșit grav publicul. Apoi, în mod surprinzător, vedem cum încet-încet, în moduri cât mai variate, de la un fel de cha-cha stângaci, la mișcări tip Michael Jackson sau un fel de Macarena foarte zăpăcit, publicul din Budaors a început să danseze pe Golan. De la tineri la pensionari, de la metaliști la domnișorici cu toculețe și rochițe. Probabil că nu a fost cel mai important concert pentru trupă, dar pentru mine va rămâne mereu impresionant modul cum Golan a reușit să fie apreciat de o gloată care sigur nu avea nimic în comun cu stilul lor de muzică.

Impresii: În ultima zi de Sziget s-au adunat toți românii. Pe lângă Golan, mai avem fanfara Ciocârlia și Satellite. Cu un număr considerabil de “metale” (Bullet for my Valentine și Parkway Drive), noise rock (Die Nerven) și headlinerii amintiți, pare că Szigetul vrea să încheie cu mult zgomot. Let’s go out with a bang.