Înainte de Sziget 2016 (I)

de Victor Neamț

Haideți să vorbim despre artiști. Evident că headlinerii vor fi pentru mulți motivul principal pentru a ajunge pe insulă. Când e vorba de Sziget, ținând cont de numărul mare de invitați și de faptul că sunt destul de “experimentali” când e vorba de line-up, pe lângă trupele pentru care știi că vii, sunt mulți performeri pe care îi vei experimenta (fie că vrei, fie că nu vrei). Fie că e trupa care cântă înainte de cea pentru care ai venit la concert, dar la care te vei supune pentru a păstra locul din față, trupa la care te va târî amicul tău, în cel mai dubios cort, la cea mai dubioasă oră și nu vei știi cum să fugi sau de niște unii peste care o să dai din greșeală. Uneori ajungi să pleci de la Sziget după ce ai descoperit ceva ce ai să asculți obsesiv multă vreme de acum încolo. Altădată nimerești ceva din variantele “so bad it’s good” sau “this is so weird I must listen to it”. Printre descoperirile mai ciudate din anii trecuți avem „Speak, the Hungarian rapper” (ce mai poți zice despre un artist al cărui subtitle pentru primul video găsit pe youtube este “It’s not meant to be a joke!!!!!”) sau de prima întânire cu Matisyahu, de care auzisem doar vag până atunci (rapping rabbis must be cool). Szigetul are și porțiunea sa de freakshow și e parte din distracție.

O enumerare despre lineup-ul de peste 100 de artiști nu cred că ar ajuta pe nimeni, iar site-ul Sziget-ului e suficient de organizat încât să găsești rapid orice dorești. Ceea ce îmi propun eu sună cam așa: amintesc headlinerii din fiecare zi și încerc să găsesc câte ceva interesant, fie o trupă la care mă gândesc că ar fi cineva interesat să ajungă – chiar dacă nu a auzit nimeni de trupa respectivă -, fie ceva ce pur și simplu mi se pare că sună bine, ori ceva ce pare destul de dubios încât să merite menționat. Avem 7 zile, deci va dura ceva.

Referitor la fotografii, bănuiesc că știm cu toții cum arată Rihanna, Bellamy sau alți headlineri, așa că o să vedeți aici oameni care se simt bine la concertele de pe insulă. Din nou, le mulțumesc Iuliei și lui Kuntay (pocketdiarybudapest.blogspot.com) pentru fotografii și sper ca de la festivalul de anul acesta să raportez și eu printr-o serie de fotografii.

Miercuri, 10 august 2016 – Ziua minus 1 – De ce să nu începem un festival miercurea?

Chemical Brothers – Ok, hai să începem în forță. De douăzeci de ani, în muzica electronică, britanicii au dominat segmentul lor de muzică. De la “Hey boy, hey girl” care le-a adus faima cam în toată lumea și m-a făcut să vreau să abuzez de aparatul de raze X al tatălui uneia dintre primele mele prietene (nu, nu m-a lăsat ☹), Chemical Brothers continuă să lanseze chart-toppers și să își reinventeze stilul. Nu cred că mai are rost să zic mare lucru despre Chemical Brothers (bunica mea de 86 de ani știe cine sunt) și mă voi rezuma la a spune că, deși recent au început să sune a electro-pop (go Beck), Chemical Brothers promit una dintre cele mai interesante experiențe de party din lume.

Antwoord – Welcome to the zef side. Părerile despre Antwoord sunt mereu împărțite: rednecks de Africa de Sud, ironici, geniali, gangsta. Niciodată nu prea știu cum să mă raportez la oamenii ăștia doi, mai ales când Yo-Landi trece de la arătare gotică foarte fragilă și rece, la “fetiță de cartier” psihopată varianta Africa de Sud și Ninja care îmi tot repetă că e Ninja. Că sunt ironici uneori e sigur. Auto-ironici ? Nici cea mai vagă idee. Sincer, habar n-am. Important e că Die Antwoord sunt fun, cu foarte multă energie, cu stilul lor caracteristic, diferit de orice altceva ce poți vedea prin Europa în ziua de azi. Live (din ce am văzut în înregistrări, cel puțin), atmosfera e foarte alertă. Ninja și Yo-Landi tot timpul aleargă dintr-o parte în alta a scenei, interacționând cu publicul, făcând mici numere de tot felul. Multe costume, toate în aceeași clasă estetică “Zef”, visuals foarte bune și o atmosferă de rave party/hip-hop show. Abia aștept.

Skunk Anansie – Woo, o trupă pe care nu credeam ca o voi vedea vreodată live. Am ascultat post-orgasmic chill obsesiv prin anii de liceu, chiar dacă era deja prea târziu pentru trupă. Ca la orice trupă care se reunește după o pauză lungă (ceea ce și pare la modă, amintind doar Faith No More și Bush în ultimii ani), paranoia mea e mereu că vor suna cam cum sunau acuma 10-20 de ani, dar mai nasol: fără suflet, fără nimic nou, într-un fel de încercare tristă de a regăsi formula cu care au avut succes prima oară. După ce am ascultat Wonderlustre, scos în 2009, prima impresie a fost că exact la asta o să ajungă și Skunk Anansie. Următorul album, Black Traffic din 2011, mi-a dat exact același sentiment. Pe de altă parte, Anarchytecture, scos anul acesta parcă arată niște încercări mai serioase a trupei de a spune ceva, de a face ceva interesant și de a evita un fel de “rinse and repeat”. Live, vreau neapărat să o văd pe Skin, care are o prezență foarte puternică și întotdeauna reușește să fie interesantă. Și rămâne mereu speranța că o să aud un “Hedonism” sau un “Charlie Big Potato”, chair dacă poate puțin prea târziu, de la un Skunk Anansie poate puțin prea obosit. Văzând înregistrările concertului de la Timișoara de acum câteva zile, nu cred că voi fi dezamăgit.

Marky Ramone’s Blitzkrieg – Bun, Marky Ramone, unul dintre membrii mai longevivi din Ramones, cam singurul dintre cei importanți care este încă în viață și-a făcut trupă. Ken Stringfellow de la The Posies la voce (nici cea mai vagă idee) și “Captain Poon” de la Gluecifer la chitară. Bass – “Al the Great” (asta văd pe site-ul de la Sziget, nici cea mai vagă idee cine e Al și de ce e great). Caut pe internet înregistrări și văd că e un fel de show Ramones, cu unul singur dintre the Ramones și cu niște alții care sunt în mod activ foarte punk, apropiindu-se vertiginos de pensie. Verdict: Train wreck și Marky Ramone are nevoie de bani. De văzut pe motiv de schadenfreude sau pentru că îmi plac train wrecks.

Woo York – Woo again. Ucrainieni, cât de tare. Trebuie să admiri cât de obscură e o trupă atunci când nici festivalul care îi duce nu are habar de ei (dacă deschizi pagina lui Woo York de la Sziget, se vede doar un link la Youtube, câteva piese în Spotify și 0 text). Dai click pe site – vezi niște legături pentru FB, Twitter și o listă de gigs. Okay, hai să ascultăm Woo York. Basically, un electro destul de monoton. Genul pe care te îmbeți bine și dansezi toată noaptea, fără pretenții. Mai trebuie și din astea. A, uite că băieții au gigs și în Ibiza. Probabil că e relevant pentru cineva.

Spanish Wax – Hai să încercăm și ceva maghiar. Din nou descriere zero. Deschidem pagina de Facebook. Totul în maghiară. Ok, căutăm pe Youtube. N video-uri cu “Spanish waxing” și un clip cu niște unii, la Balaton, cu un remix după “Love & Marriage” a lui Sinatra. Okay, Sziget, înțeleg, ziua minus 1 e pentru 2-3 trupe și party cu deejay foarte underground. Bun și așa.

Impresii: Trei trupe mari, un fel de freak show și, în rest, DJs ca să party cât poți sta în picioare. Pare a fi un început bun.

Joi, 11 august 2016 – Ziua 0 – Începem să ne încălzim

Rihanna – Rihanna ocupă anul acesta slotul de big pop star care trebuie adus. Preferam Robbie Williams de anul trecut. Da, știu că și Sia poate fi inclusă în aceeași categorie, dar adevărul e că Rihanna este the “token pop-star”. Ce mai pot zice despre Rihanna, ce nu a fost spus? Depășită probabil doar de “Queen B (typing that hurts)” în ierarhia de cine e hot și cine are treabă cu Jay Z, domnișoara din Barbados își face debutul la Sziget. Nu voi lansa prea multe păreri despre muzica Rihannei: de când am văzut accidental clipul de la “Bitch better have my money” mi-a cam scăzut respectul pentru Mads Mikkelsen. De ce e bine că vine Rihanna? Vom avea șansa să vedem industria americană pop la „cel mai înalt nivel”: genul de show perfecționat la milimetru care face scena de pop din state să fie cum e. Plus: e un nume foarte mare, e foarte bine pentru festival, sunt convins că sunt destui cei ce vor veni la Sziget ca să o vadă pe Rihanna.

Parov Stelar – Okay, voi fi onest: nu sunt genul care se omoară după muzica de clubbing etc. Electro-swing, din nou e ceva care îmi sună dubios. Ca noroc, prima oară am ajuns la Parov Stelar mai mult accidental, prin Timișoara, târât de niște amici care aveau chef de party. Mergem. Mă târăsc până acolo, eu cu ideea de “Ok, ne facem praf și suportăm și muzica”. Până la urmă, a ajuns să fie o seară foarte faină, în care chiar am dansat stângaci cu mare plăcere și, chiar dacă am băut cât am băut, nu a fost să ignor ceva formă de poluare fonică. Acum, legat de electro-swing ca gen, rămân rezervat, ca de multe alte tipuri de genuri, perioade, sunete remixate de various dee-jays cu rezultate de multe ori îndoielnice. Electro-swing e un fel de ‘luăm sample-uri și bucăți din muzică swing și jazz și le combinăm cu ritmuri de dance floor’. Ca rețetă, sună ușor îndoielnic și Dumnezeu știe că nu știam unde să mă ascund când rula non-stop piesa cea mai cunoscută de eletro-swing la Tv și radio. Parov Stelar, pe de altă parte, e foarte enjoyable. Sigur o să trec să-l văd.

Travis Scott – Singura mea întrebare este dacă încă folosește semnul de dolar pentru a-și scrie numele (oricum aș refuza să îl scriu așa aici). Băiatul e unul dintre membrii noii generații de hip-hop stars din State, prins în faza în care hip-hopul a trecut de drive-bys și viața din Compton, pentru a ajunge la un fel de lăudat de cine are mai mulți bani, fete, whatever și cu beat-uri de club. Ce pot aprecia la el este flow-ul și sample-urile destul de interesante folosite în piese ca “Mamacita”. Avem și hip-hop.

Rupa & the April Fishes – dau click pentru că mă întreb dacă fishes ăla e corect, precum și pentru poza cu o domnișoară care zace într-un cuib. Aflu că tipii sunt din San Francisco. Mă pun să ascult niște piese. Ok, ăștia sunt foarte fun. Cântă în franceză, spaniolă, mai câte o piesă în engleză. Multe instrumente de suflat, multe corzi. Un sound interesant, pe alocuri sud-american, pe alocuri francez. Îmi aduc aminte destul de mult de Lhasa de Sela. Ocazional câte un ritm de tango, cam tot ceea ce cântă sună clasic, ritmat, fun și foarte decent. Și Rupa are o voce foarte mișto. Sunt interesat.

Ilaria Graziano, Francesco Forni – cuplu de italieni. Arată grav a folkiști. Le deschid site-ul și apare o poză cu ei doi, călare pe un cal negru. Ok. “Alt Folk”, spune Facebook-ul. Nu sunt mare fan folk, dar trebuie să recunosc că domnișoara are o vece destul de bună și, poate mai important, cântă cu mare convingere. Asta în italiană, atunci când trece la engleză, accentul e puțin ciudat, dar vocea tot nu deranjează. Îmi aduc aminte într-un mod plăcut de câte o trupă din anii 70 pe care mai vedeam pe Rai Uno.

Impresii: În ziua 0, Sziget își deschide porțile către America. Pe lângă Rihanna și Travis Scott mai avem Datsik din Canada, Dj Slink (US), Kevin Luke (BRA) și The Martinez Brothers din State. Lineup-ul include și europeni ca MØ, Naughty Boy și Afrojack, Ziua 0 fiind orientată puternic către pop/electro-dance.

To be continued.